
SIMULARE UNICĂ. Tinerii între 14 și 24 de ani, invitați să participe la „Parlamentul Tinerilor”
Elevii de liceu și studenții cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani sunt invitați să se înscrie la…
Elevii de liceu și studenții cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani sunt invitați să se înscrie la…
Poliția de Frontieră din Sighetu Marmației a transmis un mesaj de felicitare pentru colegul lor, Radu Roman, un exemplu de…
În perioada acestei minivacanțe, peste 300 de jandarmi au fost prezenți în stradă pentru menținerea ordinii și siguranței publice, atât…
Joi, 30 ianuarie, Consiliul Local al Municipiului Baia Mare se va reuni în ședința ordinară, începând cu ora 11:00, în…
Pompierii Detașamentului Baia Mare au intervenit aseară cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pe strada Dealul Florilor…
Universitățile din România nu sunt în primele 100 din lume, dar au intrat în primele 1.500 din cele 30.000 de pe mapamond. Centrele…
Un blid cu „tocană” fiartă în lapte dulce, cu brânză de oaie, smântână și jumări, o porție de sarmale umplute…
În zilele de 24 și 25 Ianuarie, în Sala Polivalentã “Lascăr Pană” s-a desfășurat un turneu amical, cu participarea echipei…
Principalele titluri din data de 27.01.2025 EMARAMUREȘ.RO Incendiu în Borșa. Intervenție în forță a pompierilor;Crin Antonescu s-a dezlănțuit: În spatele…
Au trecut: 27 zile / Au mai ramas: 338 zile ZIUA DE 27 IANUARIE ÎN ISTORIE: În anul 1880, lui Thomas Edison i-a fost…