Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”: „Istoria handbalului feminin maramureșean”, semnată de Daniel Kotecz

Iubitorii sportului și ai istoriei locale sunt invitați joi, 24 septembrie, de la ora 17.00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, la evenimentul de lansare a volumului „Istoria handbalului feminin maramureșean”, scris de Daniel Kotecz. Carte a apărut în acest an la Editura Panda Print din Baia Mare.

Evenimentul va fi moderat de dr. Nicolae Bud, fost președinte al Handbal Club Municipal Baia Mare în perioada 2005–2014, o figură emblematică pentru dezvoltarea acestui fenomen sportiv în regiune.

La întâlnire vor lua parte foste și actuale jucătoare de handbal, antrenori, conducători din lumea sportului, reprezentanți ai clubului Minaur Baia Mare, ai Asociației Județene de Handbal (AJH) Maramureș și ai Direcției Județene pentru Sport (DJS) Maramureș, alături de jurnaliști și pasionați ai fenomenului handbalistic.

Toți cei interesați de parcursul și performanțele handbalului feminin din județ sunt așteptați să fie parte din acest moment editorial deosebit.

GlasulMM
GlasulMM