
ACCIDENT ÎN ȘOMCUTA. Trei autoturisme, patru victime…
În cursul acestei dimineți, pompierii militari au fost alertați, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Șomcuta Mare, str. Mireșului. Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au fost direcționate forțe de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Fărcașa și a punctului de lucru Șomcuta Mare, constând într-o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajul de descarcerare și patru echipaje medicale SMURD și SAJ.
Din primele informații, în accident au fost implicate trei autoturisme, rezultatând patru victime, din care una rămasă încarcerată în autoturism.
În sprijinul echipajelor medicale de la sol, a fost solicitat și elicopterul SMURD Jibou. După sosirea echipajelor operative la fața locului, s-a constat faptul că sunt două autoturisme implicate, din care una staționată.
Victima cod ROȘU, aflată în stop cardiorespirator, a fost resuscitată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Baia Mare. Alte două victime au fost transportate la aceiași unitate medicală, iar cea de a patra a refuzat transportul la spital.








