
ACCIDENT la trecerea la nivel cu calea ferată, în Țicău
Pompierii Secției Fărcașa au intervenit în această seară, în localitatea Țicău, unde a avut loc un accident la trecerea la nivel cu calea ferată. În accident sunt implicate un autoturism și trenul de calatori care circula pe linia CF400, ruta Jibou – Baia Mare.
În urma evenimentului a rezultat o victimă, de sex feminin, în vârstă de 18 ani, care a suferit un atac de panică și prezintă traumatism la nivelul membrului inferior. Celelalte două persoane, un adult și un copil, sunt, de asemenea, evaluate medical la fața locului de către echipajele SMURD și SAJ alocate. În trenul de călători se aflau 15 persoane la momentul impactului cu autoturismul, care însă nu semnalează probleme medicale.








