ACCIDENT PE DURA, ÎN BAIA MARE. Mamă și doi copii, răniți ușor după răsturnarea mașinii

O autospecială de stingere cu apă și spumă s-a deplasat ieri după masă în zona Dura din municipiul Baia Mare, unde a fost sesizată producerea unui eveniment rutier, în care a fost implicat un autoturism. Echipajul de stingere a asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la fața locului.

În autoturismul răsturnat, se aflau 3 persoane, o mamă și cei doi copii minori, care au fost evaluați medical la fața locului.

Toate cele trei persoane au fost transportate la spital, prezentând răni minore, în vederea efectuării investigațiilor medicale suplimentare.

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului