ACȚIUNEA JUPITER. 200.000 de euro, ridicați de polițiști în urma perchezițiilor
În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Maramureș au pus în executare 18 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Maramureș, în Baia Mare și Borșa.
Ca urmare a perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor medii de stocare, documente și înscrisuri de natură a proba activitatea infracțională. De asemenea, polițiștii au găsit și ridicat diferite sume, în valută și lei, echivalentul a peste 200.000 de euro, susceptibili a proveni din activități infracționale.
Activitățile, efectuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, s-au desfășurat în cadrul unor dosare penale, privind infracțiuni de evaziune fiscală.
În fapt, în cadrul cercetărilor efectuate s-a stabilit că din 2022 și până în prezent, persoanele cercetate ar fi efectuat, prin intermediul a trei societăți comerciale, importuri de marfă-mobilier din Turcia, Albania și Vietnam, depunând la punctul vamal facturi mult diminuate, în scopul scăderii TVA. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost estimat la 1.300.000 lei.
Într-o altă cauză s-a stabilit faptul că în perioada 2020-2023, mai multe persoane ar fi achiziționat 16.000 de telefoane mobile din spațiul comunitar și extracomunitar, în calitate de persoane fizice, pe care ulterior le-au comercializat la prețuri subevaluate către o societate controlată de una dintre ele, fiind ulterior comercializate la prețuri mult superioare. De asemenea, în contabilitatea societății s-ar fi înregistrat facturi fictive, care nu reflectau operațiuni reale.
Concomitent cu perchezițiile, au fost efectuate trei controale la deținători legali de arme și muniții și au fost verificate 34 de persoane.
Polițiștii au desfășurat și activități pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și pentru abaterile constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei. Ca măsură complementară, au fost reținute 5 permise de conducere și a fost ridicat un certificat de înmatriculare.
Activitățile se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.