ACȚIUNI. Amenzi în valoare de 58.000 de lei date de polițiștii maramureșeni

Polițiștii maramureșeni, sub coordonarea specialiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au continuat acțiunile specifice domeniului sisteme de securitate private. În cursul lunii februarie, au fost verificate peste 80 de obiective care fac parte din categoria instituțiilor de interes public și unităților fără cerințe minimale.

”Pentru neregulile constatate în cadrul verificărilor au fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe ca urmare a constatării faptului că nu erau implementate cerințele minimale de securitate, conform art. 8^1 din Anexa la H.G. 301/ 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor”, transmite IPJ Maramureș.

Astfel, au fost depistate 27 obiective care nu aveau implementate cerințele minimale de securitate și 18 obiective pentru care nu erau întocmite Analizele de risc la securitatea fizică a obiectivului.

Neregulile constatate au fost sancționate cu amenzi în valoare de 58.000 de lei, iar polițiștii au dispus măsuri cu termene clare de remediere a deficiențelor constatate.

De asemenea, activitățile polițiștilor au avut ca obiectiv informarea factorilor responsabili cu privire la necesitatea adoptării cerințelor minimale de securitate și respectării legislației specifice domeniului sistemelor de securitate. Polițiștii vor continua acțiunile de acest gen și în cursul lunii martie.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica