ACTUALIZARE. Protest Cartel Alfa în fața Prefecturii Maramureș
În momentul de față se află în desfășurare un protest al sindicaliștilor din cadrul DGASPC Maramureș. Oamenii sunt nemulțumiți că nu și-au primit drepturile câștigate în instanță, motiv pentru care s-au adunat în fața prefecturii, pentru a-și face auzite doleanțele.
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, filiala Maramureș, au prezentat prefectului Rudolf Stauder un document prin care cer punerea în executare a tuturor sentințelor civile definitive câștigate, dar și aplicarea regulamentului de sporuri pentru condiții de muncă, conform buletinelor emise de către DSP Maramureș, pe fiecare centru din cadrul DGASPC Maramureș.
ACTUALIZARE:
”Avem motive serioase pentru că de cel puțin 5-6 luni de zile a devenit definitivă o hotărâre judecătorească cu privire la alocarea unor sporuri. Am câștigat în instanță și până acum conducerea DGASCP Maramureș nu a pus în executare această hotărâre. Între timp, în 6 iunie, am mai câștigat în instanță, la Curtea e Apel, o hotărâre prin care asistenții maternali și lucrătorii din centre trebuie să încaseze suma de 5.,000 lei aferent stimulentului de risc, din perioada pandemiei. Aici au o restanță lucrătorii din centre de 2.500 lei, iar asistenților maternali le revine suma de 5.000 lei”, a declarat Florin Hossu, președintele Cartel Alfa Maramureș.
Ana-Maria HOJDA