
ACTUALIZARE ZI MARE AZI. Primarul Cherecheș, la Curtea de Apel Cluj
Primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș, se află azi, 19 octombrie, la Curtea de Apel Cluj. Instanța ar putea da o decizie azi în dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită. Vă reamintim că în data de 17 octombrie Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de strămutare depusă de edilul municipiului, astfel că procesul își continuă parcursul la instanța clujeană.
În acest dosar, în primă instanță, primarul de Baia Mare a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.
Ce a decis instanța azi: „Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunțarea hotărârii la data de 24.11.2023”.
Marcel ȘERBAN