ACUM. Angajații Poștei protestează în Baia Mare. Următorul pas, greva generală

Angajații Poștei Române protestează astăzi în toată țara, între orele 8-10. Și în Baia Mare se organizează acțiuni de acest fel. La greva de avertisment au luat parte câțiva zeci de salariați, care au afișat diverse mesaje precum ”Stop exploatării angajaților” sau ”Uniți suntem puternici”, ”Comunicăm, nu renunțăm! Drepturile noastre să le respectăm”. Greva de avertisment s-a ținut și la oficiile poștale teritoriale din județ.

Printre altele, angajații poștei sunt nemulțumiți de salarizare și spun că sunt deciși să intre în greva generală, din 29 martie, dacă doleanțele lor nu vor fi luate în parte.

”În principal, revendicările poștașilor sunt legate de contractul colectiv de muncă, părțile neajungând la o înțelegere. Acesta a fost motivul principal pentru greva de avertisment. Nu s-a semnat contractul colectiv de  muncă, lucrătorii poștali și-au pierdut majoritatea din drepturi și ei sunt foarte prost salarizați. Factorii poștali, oficianții, indiferent de munca pe care o prestează, două treimi sunt la salariul minim pe economie”, a declarat Monica Zaj, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, filiala Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Interviul integral, mai jos:

 

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA