ADMINISTRAȚIE. Florea Poienar, omul care sfințește locul în Botiza!

De curând a avut loc a XXIII- a ediție a Festivalului ”Pântru mândra din Botiza”. Prezent la manifestare, deputatul Gabriel Zetea a vorbit despre persormanțele manageriale ale edilului Florea Poienar:

”Omul sfințește locul” iar Florea Poienar, primarul comunei Botiza cu siguranță este ”omul potrivit la locul potrivit”. La fel ca în fiecare an, m-am bucurat să onorez invitația de a fi alături de administrația locală la cea de-a XXIII-a ediție a festivalului ”Pântru mândra din Botiza”, aici unde vin mereu cu bucurie și cu inima deschisă și unde observ, la fiecare nouă vizită, cât de frumos se dezvoltă această comunitate.

Atunci când spun că Florea Poienar este unul dintre cei mai gospodari primari de pe Valea Izei cu siguranță nu greșesc, iar botizenii susțin afirmația mea. Felul în care a evoluat această comună în ultimul deceniu cu Florea la conducerea ei este remarcat nu doar de localnici, ci și de turiștii veniți din diverse colțuri ale țării și chiar din lumea întreagă. A treia cea mai frumoasă localitate din Romania și a cincea la nivel european, Botiza ne surprinde tot mai plăcut de fiecare dată. Frumusețea portului popular, tradițiile, bunătatea oamenilor mă fac să cred, cu adevărat, că unindu-ne cu toții forțele, vom face iar MARAMUREȘUL MARE!

Am fost, sunt și voi fi mereu alături de oamenii harnici și frumoși din Botiza și vreau să îl felicit încă o dată, pe Florea, pentru dăruirea și profesionalismul cu care înțelege să onoreze încrederea celor care, la fiecare scrutin electoral, îi acordă votul!

GlasulMM
GlasulMM