Agresiune în comuna Repedea

La data de 20 august a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la producerea unei agresiuni în comuna Repedea.

Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, cinci persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 56 de ani, s-ar fi agresat fizic, prin lovituri aplicate cu pumnii și picioarele, precum și cu un obiect din lemn.

În urma incidentului, bărbatul de 56 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.

GlasulMM
GlasulMM