ALERTĂ. Mașină abandonată pe un drum forestier în Valea Vișeului. Ce era înăuntru

Descoperire a polițiștilor de frontieră din cadrul Sectorului Punctului de Frontieră Valea Vișeului pe un drum forestir din aria de competență. Dintr-un auto abandonat de un șofer speriat de oamenii legii au fost ridicate peste 5.700 pachete de ţigări de provenienţă Duty Free, în valoare de peste 67.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

„Ieri, 4.05.2023, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului, județul Maramureș, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 19.00, pe raza localității Valea Vișeului, lucrătorii noștri au observat un autoturism de teren care se deplasa dinspre frontieră către interiorul țării, pe un drum forestier. Poliţiştii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea mijlocului de transport, însă șoferul nu a oprit vehiculul, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia”, arată ITPF Sighetu Marmației.

Însă la scurt timp, autoturismul a fost depistat abandonat pe marginea drumului, iar în interiorul autovehiculului cu număr de înmatriculare specific Bulgariei. În plus, au fost descoperite mai multe colete care conțineau țigări de proveniență Duty-Free. În urma inventarierii coletelor din mijlocul de transport, a rezultat cantitatea de 5.740 pachete de ţigări, în valoare de 67.158 lei.

Autoturimul în valoare de 4.000 lei a fost indisponibilizat la sediul ITPF Sighetu Marmației, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. Cercetările sunt continuate în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale, sub directa coordonare a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

Marcel ȘERBAN

dh
dh