Anca Hendea, noua președintă a femeilor liberale din Maramureș

Peste 400 de doamne și domnișoare liberale din Maramureș au fost prezente la Comitetul de Coordonare al Organizației Femeilor Liberale Maramureș, pentru a alege Biroul Permanent Județean al OFL Maramureș.

Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului și vicepreședinte al Partidului Național Liberal, Mihaela Suciu, prim-vicepreședinte OFL România, Dana Crișan, vicepreședinte OFL România Regiunea de Nord-Vest, Nicoleta Pauliuc, președinte Comisia de Apărare din Senat, Alina Ristea, președinte OFL Satu Mare, au fost prezente la eveniment.

Noua conducere

În urma alegerilor, Anca Hendea este președinte OFL Maramureș, Buda Cristina și Anuța Enea-Bizău au funcția de prim-vicepreședinte, Iuga Lenuța Zamfir, Maciuc Viorica, Man Camelia Ioana, Marincaș Monica, Pop Aurelia, Pop Corina, Tordai-Macec Diana, Vida Liliana Florinela au funcția de vicepreședinte în cadrul organizației.

Principalele obiective ale noii conduceri

Ionel Bogdan,președinte Consiliul Județean și președinte PNL Maramureș, a vorbit în cadrul evenimentului despre importanța implicării în comunitate a femeilor.

De asemenea, Anca Hendea și-a prezentat principalele obiective ca președinte OFL Maramureș: creșterea numărului de femei implicate în politică, să demareze acțiuni de susținere a familiei și copiilor, care vor aduce încrederea în PNL, să realizeze parteneriate esențiale cu celelalte organizații, iar în 2024 să aducă forță, unitate și coeziune liberală.

Credit foto: PNL Maramureș

Stef Dorin
Stef Dorin