Arestat 30 de zile pentru conducere cu permis anulat și alcool

IPJ Maramureș a anunțat azi, 27 ianuarie, că ieri, 26 ianuarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgu Lăpuș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a băimăreanului de 46 de ani.

Polițiștii spun că acesta a condus în data de 24 ianuarie a.c., pe DJ 184 dinspre Budești înspre Baia Sprie, în timp ce avea permisul de conducere anulat și emana halenă alcoolică. Ba mai mult, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Bărbatul a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Marcel Șerban

dh
dh