ASTĂZI ÎN JUDEȚ. Știri la prima oră

Mocănița pleacă din gară la ora 10.

De Ziua Națională a Lecturii, Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” găzduiește, de la ora 11, manifestarea cu titlul ”Ilustrația de carte și arta cuvântului”. Cu această ocazie, vor fi prezentate ilustrații aflate în patrimoniul muzeului, într-o atmosferă destinsă, cu invitați speciali, care vor dezvălui povestea ilustrației de carte, folosind arta cuvintelor: Rodica Mone, Ramona Astalâș, Codruța Halas, Helga Fortuber, Ioana Dumitru, Alina Andreicuț. Parteneri în organizarea acestui eveniment sunt: Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, Colegiul de Arte Baia Mare, filiala Maramureș a Asociației Române a Profesorilor Francofoni și Casa Corpului Didactic Maramureș. Participarea la acest eveniment este gratuită.

Între orele 13,30 și 15, în sala de conferințe, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în colaborare cu Cabinetul Individual de Psihologie Fux Lorena, organizează atelierul „Autocompasiunea – o cale spre acceptarea de sine”.

”Secretele din lampa lui Aladin”, la Cinema Mara Sighetu Marmatiei, de la ora 14. O călătorie fascinantă care îmbină farmecul și misterul vremurilor trecute cu arta modernă a iluzionismului. În acest spectacol captivant, fiecare apariție a lui Aladin sau fiecare truc aduce cu sine un suspans care te ține cu sufletul la gură, iar pentru cei mici reprezintă o experiență magică ce nu poate fi uitată.

De la ora 15, în Salonul Artelor de la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare, asociația ASSOC, în colaborare cu Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret, organizează un atelier de teatru senzorial – labirint – ediția Harry Potter. Evenimentul multisenzorial a fost pregătit în detaliu de voluntarii Erasmus români și străini din cadrul ASSOC și este destinat fanilor seriei Harry Potter din Baia Mare, dar și celor care doresc să participe la un spectacol interactiv de Teatru Senzorial Labirint(TSL). Participanții vor fi ghidați într-o călătorie magică care le va stimula simțurile și imaginația. Tot cu această ocazie, aceștia vor putea răsfoi cărțile din expoziția Harry Potter, pregătită de bibliotecarele Secției pentru copii a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.

De la ora 18, pe Zoom, o nouă ediție a clubului de lectură pentru profesori ”MERIT O Carte”, coordonat de prof. Tatiana Cauni, profesor MERITO, de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare.

Căminul cultural din Desești găzduiește, de la ora 18,30, spectacolul ”Mama Griguță”. Tema abordată este una actuală, aducând într-o manieră ludică în atenția publicului efectul migrației forței de muncă asupra copiilor lăsați acasă. Distribuția este formată din actorii Marin Grigore, Mircea Gligor, Florentina Năstase, Ana Turos, Iulian Gliță și Bogdan Costea, iar regia este semnată de Victor Olăhuț. Intrarea este liberă. Proiectul este finanțat în cadrul Investiției I5, C11 din Planul Național de Redresare și Reziliență.

La Bastionul Măcelarilor din Baia Mare (Piața Izvoarelor 1), de la ora 19, va rula filmul „Incursiune în Baia Mare medievală” (cu subtitrare în limba engleză), film documentar de scurtmetraj, 2023, cu durata de 32 minute. Echipa: regia – Tárkányi János, scenariu – Walter Übelhart, producător – Coralia-Monica Übelhart, imagine – Marius Roman, narator – Cosmin Cozma, consultanți de specialitate – dr. Viorel Rusu, Lucia Pop – Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

De la ora 19, la gospodăria lui Victorul Știrbuțului din Călinești, nr. 194, au loc ateliere meșteșugărești, hori și jocuri bătrânești. Acestea sunt coordonate de prof. Măriuca Verdeș.

Maria STOICA

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului