
Atenţie la depozitarea furajelor. Ce vă sfătuiesc pompierii
Fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător, focul în aer liber lăsat nesupravegheat sau autoaprinderea sunt cauzele probabile ale incendiilor de furaje care se înregistrează an de an. Baloții de fân se pot aprinde foarte ușor, astfel că sunt necesare o serie de măsuri de protecție. Pompierii reamintesc maramureșenilor că furajele se pot autoaprinde dacă sunt depozitate înainte de a fi uscate sau în locuri ce nu sunt ventilate corespunzător.
„De asemenea, prin natura lor combustibilă, acestea se aprind foarte repede în prezenţa oricărei surse deschise de foc. Pentru prevenirea incendiilor în locurile în care sunt depozitate furaje, vă recomandăm să nu fumaţi şi nu folosiţi flacără deschisă în apropierea depozitului de furaje, depozitaţi paiele şi fânul numai după ce au fost uscate în prealabi, nu aşezaţi furajele în apropierea sau sub reţelele electrice, lângă căile ferate, drumurile publice sau pădurile aflate la distanţe mici faţă de acestea;. Amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse să nu afecteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii), îngrădiţi şi curăţaţi de vegetaţia uscată terenul pe care îl folosiţi pentru depozitarea furajelor, intrarea în depozitul de furaje trebuie să se realizeze pe un singur drum care va fi menţinut permanent liber pentru a permite accesul autospecialelor de intervenţie, în caz de incendiu. Amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă, supravegheaţi copiii în permanenţă şi nu lăsaţi la îndemâna lor mijloace de aprindere”, anunță autoritățile.
Marceș ȘERBAN