ATENȚIE. Numărul cazurilor de consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică a crescut cu 40%

Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat anul trecut 1.509 cazuri de consum fraudulos, cu aproape 40% mai multe față de anul 2022, 906 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 603 la energie electrică. Pentru identificarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, au fost întocmite și transmise plângeri penale către instituțiile abilitate.

”Instalațiile clandestine, intervențiile neautorizate asupra branșamentelor și contoarelor de gaze naturale/ electricitate pot duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave, ignorate în primul rând de cei care consideră că în acest mod  pot beneficia de energie gratuită. Orice astfel de instalație improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicație etc. Pentru un câștig nesemnificativ în raport cu consecințele posibile, oamenii își riscă bunurile, locuința, afacerea, sănătatea sau chiar viața”, atenționează reprezentanții Delgaz Grid.

Cantitatea de energie sustrasă în cele 1.509 cazuri descoperite anul trecut se ridică la circa 24 de milioane de kWh, cu o valoare de peste 11,7 milioane de lei.

Spre comparație, această cantitate de energie reprezintă consumul anual de electricitate al consumatorilor casnici dintr-un oraș cu circa 35.000 de locuitori (la un consum mediu de 150 kWh/ lună pe locuință) sau de gaze naturale al locuitorilor dintr-o comună cu circa 5.000 de locuitori (la un consum de 1.000 mc/ an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/ an pe gospodărie).

Maria STOICA

GlasulMM
GlasulMM