AVALANȘĂ DE PROIECTE. Lucrări de captare a apei, în Călinești

Primarul comunei Călinești (județul Maramureș), Petru Nemeș, este la primul mandat. De aceea, în primii ani de mandat, pe de o parte a finalizat proiectele aflate în derulare, iar pe de altă parte a depus proiecte noi care, în momentul de față se află în diferite faze de implementare.

“În primii doi ani de mandat am lucrat la câteva proiecte care, acuma, o parte sunt finalizate, fiind finațate cu fonduri europene, guvernamentale sau pe buget local. Pe bugetul local, cel mai important proiect care s-a realizat, în 2021, a fost școala de la Văleni, unde a vut loc un incendiu în 2019. În decembrie 2021 deja elevii au intrat într-o școală modernă, dotată cu tot ce e nevoie. A fost o realizare foarte importanta. După aceea, am făcut 6 km de extindere a rețelei de apă. În plus, trebuie să menționez că, din cauza debitului mic de apă captată, localnicii nu aveau apă la robinet decât două ore pe zi. Am efectuat lucrări de captare a unor izvoare de suprafață, în pădurea comunală, iar în momentul de față localnicii au apă tot timpul la robinet. Avem două bazine de apă la Călinești, care alimentează localitățile Călinești și Cornești și unul la Văleni. Evident, și stație de tratare la ambele bazine. Am mai renovat stațiile de autobus. Am făcut parcare în fața Primăriei și o parcare la Școala din Văleni. Am pietruit 40 de kilometri de drumuri comunale. De asemena, am finalizat proiectele care le-am găsit în derulare: asfaltarea a 6 km de drumuri comunale în Călinești, 4 poduri peste râul Cosău, dispensarul uman de la Văleni și stațiile de tratare a apei”, a declarat Petru Nemeș, primarul din Călinești.

GlasulMM
GlasulMM