AVERTISMENT PREZIDENȚIAL. E o chestiune de timp până când vor crește taxele și impozitele

Președinteleinterimar Ilie Bolojan a declarat că, dacă reformele pentru reducerea cheltuielilor publice nu vor fi implementate, iar banii europeni nu vor fi absorbiți, va fi doar o chestiune de timp până când vor crește taxele și impozitele.

„Dacă nu se va reduce cheltuiala statului în general, dacă nu vor fi absorbiţi banii europeni, dacă nu se vor lua măsuri pentru a premia munca şi a descuraja nemunca, e doar o problemă de timp până vom ajunge să creștem taxe și impozite. Au fost nişte creşteri doar în anumite sectoare. Gândiţi-vă că în înţelegerea pe care România a avut-o cu Comisia Europeană pentru accesarea banilor europeni din PNRR, erau şi condiţionări legate de eliberarea unor tranşe, iar aceste condiţionări însemnau explicit şi anularea unor facilităţi care erau acordate anumitor sectoare de activitate gen IT, micro-întreprinderi la anumite facilităţi şi aşa mai departe”, a afirmat Ilie Bolojan.

GlasulMM
GlasulMM