
BAIA MARE. Apel pentru necesitatea introducerii minelor în circuitul turistic
Abandonarea minelor care puteau fi introduse într-un circuit turistic a reprezentat un atentat la patrimoniul cultural și întinarea memoriei străbunilor, avertizează Go Green Resources Baia Mare.
”Baia Mare înseamnă „mina cea mare” și s-a construit pe seama resurselor de aur, argint, cupru, plumb și zinc, însă să nu-i mai pomenești istoria sau să nu păstrezi măcar un eșantion din rețeaua minieră este o blasfemie. Mina Herja trebuia cel puțin păstrată pentru turism și cercetare, așa cum s-a întâmplat în toată lumea civilizată. Dintre toate perimetrele miniere din Maramureș, trebuia amenajată cel puțin o mină pentru a vedea cei interesați ce a însemnat istoria locului și de unde au fost scoase metalele și florile de mină. Din nou dăm vina pe un sistem care ne spune că nu s-a putut, că totul a aparținut altcuiva. Interesant că în alte părți s-a reușit, iar minele vechi sunt o atracție pentru turiști și cercetători și o mândrie pentru localnici”, punctează reprezentanții Go Green Resources Baia Mare.
Mina Herja a deținut terenuri și construcții de suprafață care trebuiau transformate într-o arhitectură specifică și organizate intrări în subteran, unde se vedea mirajul acelei lumi „fără cer” în care era viața de miner, mai arată Go Green Resources Baia Mare.
”Proiectul închiderii minei Herja prevedea preluarea apelor de mină în stația de epurare prin blocarea tunelului Herja – Flotația Centrală, însă realitatea este alta: apele se scurg în perimetrul Flotația Centrală și, pe urmă, direct în Săsar, fără a fi tratate”, mai atrag atenția cei de la Go Green Resources Baia Mare.
Maria STOICA








