
BAIA MARE AZI. Parcul Central, între investiții și nepăsare
Baia Mare, cea de azi, așa cum o știm noi, sperăm să nu mai existe mâine. O simplă plimbare prin oraș îți arată cât de mult se vede lipsa celor 7 ani de acasă în cazul multor adolescenți sau chiar adulți. Din păcate unii își bat joc de lucrurile orașului, care au costat sume notabile de bani, de cele mai multe ori.
Am fost în Parcul Central din Baia Mare, poate singura realizare notabilă a fostei administrații, unde deja se văd urme de degradare. Vedem mobilier urban mâzgâlit, cu fel de mesaje scrise peste tot, cele mai multe evident cu tentă sexuală. La acestea se adaugă plăcile desprinse sau copacii uscați din labirintul natural.
Pe de altă parte, un aspect pozitiv îl reprezintă locul de joacă pentru copiii cu nevoi speciale, singurul din oraș. La polul opus avem însă toboganul veșnic stricat care nu a mai fost refăcut de luni.
Poate tinerii ar trebui să înțeleagă că lucrurile din oraș nu sunt făcute ca să fie distruse. Toți locuim în oraș, toți vrem să vedem curățenie, mai ales în locurile unde mergem pentru relaxare și nu vrem bănci mâzgălite, zgâriate și mai stiu eu cum.
Vă prezentăm mai jos o galerie foto a felului în care arată azi Parcul Central.
Ana-Maria HOJDA