BAIA MARE. Clujean băut la volan, accident pe strada Victoriei

Un clujean care consumase alcool înainte de a urca la volan a provocat un accident de circulație în Baia Mare. S-a întâmplat ieri, 12 septembrie, la ora 12.00, despre incident fiind informați polițiștii Biroului Rutier Baia Mare. Aceștia au fost sesizați despre faptul că pe strada Victoriei din municipiu s-a produs un accident rutier.

„La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un autoturism condus de către un bărbat din județul Cluj, a intrat în coliziune cu un autorusim condus de către o femeie de 27 de ani din Baia Sprie În urma accidentului rutier au rezultat pagube materiale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul femeii, iar în cazul bărbatului rezultatul a fost de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, arată IPJ Maramureș.

Marcel ȘERBAN

dh
dh