BAIA MARE. Gara CFR, închisă temporar
Inspectorii protecției consumatorilor au realizat un control la Gara CFR din Baia Mare, cunoscută fiind deja situația precară a acesteia. De altfel, de-a lungul timpului, în spațiul public au apărut mai multe reclamații privind starea de mizerie și de degradare din interiorul gării. În urma controalelor s-a decis închiderea temporară a gării, până la remedierea deficiențelor.
”Pe data de 23.02.2024, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Maramureș, sub coordonarea comisarului șef al CRPC RNV Cluj, a desfășurat o acțiune de control la Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, la punctul de lucru din Baia Mare. Verificările s-au efectuat pentru cercetarea reclamațiilor și informațiilor din spatiul public – urmărindu-se modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.
În urma acțiunii, comisarii CJPC Maramureș au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:
* condiții igienico-sanitare precare: pereți degradați cu igrasie în exces, tavan cu infiltrații, igrasie și desprinderi de porțiuni din tencuială care pot pune în pericol securitatea consumatorilor prin posibilitatea căderii unor bucăți mari de material, instalațiile sanitare vechi, cu miros înțepător, paviment degradat, fisurat, insalubru
* folosirea unor căi de acces al consumatorilor şi angajaților deteriorate
* utilizarea unor peroane deteriorate.
Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control au aplicat două sancţiuni contravenţionale cu amenzi – în cuantum de 30.000 lei.
Totodată, au fost dispuse măsurile complementare de:
-oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, aferentă zonelor care prezintă risc pentru consumatori și angajații proprii, existând culoare pentru achiziția de bilete.
Comisarii CJPC Maramureș vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare”, spun reprezentanții Biroului de presă CRPC RNV Cluj.
Ana-Maria HOJDA