BAIA MARE. Hoață prinsă de o polițistă în timpul liber, la cumpărături

Incident mai puțin obișnuit în Baia Mare. O femeie care se afla la furat într-un magazin, a fost văzută de o polițistă, care se afla la cumpărături, în timpul liber. Agenta a semnalat imediat infracțiunea, iar hoața a fost reținută.

”Ieri, 14 noiembrie a.c., o femeie de 29 de ani din Baia Mare, bănuită de comiterea mai multori furturi, a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Investigații Criminale, urmând să fie prezentată în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Aceasta a fost surprinsă într-un magazin de pe bulevardul Unirii, după ce ar fi introdus mai multe bunuri într-un rucsac aflat asupra sa, încercând să treacă cu acestea de casele de marcat, fără să le achite.

Întreaga activitate infracțională a fost surprinsă de o polițistă, care se afla în magazin la cumpărături în timpul liber. Aceasta a informat de îndată agentul de pază, iar persoana a fost reținută înainte de ieșirea din magazin, fără să apuce să dispară cu bunurile sustrase. Prejudiciul, în valoare aproximativă de 500 de lei, a fost recuperat în totalitate, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Nefiind la prima faptă de acest gen, femeia a fost reținută și depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș”, au precizat reprezentanții IPJ Maramureș.

 

Marcel ȘERBAN

dh
dh