
BAIA MARE, IERI. Autogara
E de notoritate starea deplorabilă în care se află Autogara din Baia Mare. Motivele sunt multiple și țin de managementul administrației publice, dar și al firmelor private care administrează societatea. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că transportul județean de persoane și-a dat obștescul sfârșit pe fondul prăbușirii industriei băimărene.
În urmă cu câteva decenii, Autogara Baia Mare era un furnicar de oameni, iar peroanele erau supraaglomerate. Autobusele (neîncăpătoare, neîncălzite iarna, supraîncălzite vara) brăzdau tot județul cu navetiști. Un loc pe scaun, în autobus, era premiul ce în primeau doar cei care se înghesuiau, când șoferul deschidea ușa, cu 10 minute înainte de ora oficială de pornire…