BAIA MARE. Lucrările la Spitalul de Pneumoftiziologie continuă și-n 2024

În momentul de față, la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare se lucrează de zor la proiectul de anvelopare termică a unității spitalicești. Conducerea spitalului spune însă că nu va fi respectat termenul inițial, care era la finalul anului.

”Proiectul pentru creșterea eficienței energetice e unul dintre proiecte, iar al doilea e cel de amenajare a spațiilor din interior. Creșterea eficienței energetice înseamnă anveloparea și izolarea pe exterior a spitalului, care este aproape de final. Mai este o singură parte, Corpul C, adică partea de nord, care trebuie izolată. Din câte știu eu a fost prelungit termenul legat de anveloparea exterioară a spitalului, termenul final era decembrie 2023, dar a fost prelungit până la mijlocul anului viitor”, a declarat dr. Rareș Pop, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare.

În același timp, nu se dorește doar creșterea eficienței energetice, ci și condiții mai bune pentru pacienți. Și în acest sens, se lucrează la reabilitarea saloanelor, pentru a oferi pacienților internați condiții cât mai bune. În condițiile în care o parte din spital este un șantier, desfășurarea activității este o provocare, dar până acum nu au fost probleme.

„Al doilea proiect e cel de amenajare a saloanelor, spațiilor medicale, săli de tratament, care este în derulare. Lucrurile merg destul de bine, corespunzător, în condițiile date, cu influențe atât din punctul de vedere al costurilor cu materiale de construcții, cât și partea de finisaje. Vorbim de un contract care se află în derulare și care nu se va termina curând. Ne desfășurăm activitatea într-un regim autorizat și reglementat de DSP Maramureș, în condițiile în care în permanență un sfert din spital se află în condiții de șantier”, a mai precizat dr. Rareș Pop.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA