BAIA MARE. Pietoni loviți de mașini. Au ajuns în spital
Pietoni lovițși de mașină pe străzile din Baia Mare. În doar două zile am avut 2 accidente rutiere soldate cu victime. În 24 august a.c., Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată despre producerea unui eveniment rutier produs pe bulevardul Regele Mihai din municipiu.
Cercetările de la fața locului au stabilit faptul că un băimărean de 45 de ani, aflat la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare înspre strada Motorului, a surprins și accidentat un pieton în vârstă de 52 de ani din municipiu.
„Victima a fost transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, arată IPJ Maramureș.
Pentru ca astăzi, 25 august a.c., la ora 05.10, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare să intervină la un accident rutier produs pe strada Luminișului. O femeie de 40 de ani din Baia Mare, care circula în calitate de pieton, a fost surprinsă și accidentată de un autoturism, având direcția de deplasare dinspre strada Mihai Eminescu, iar la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani din municipiu.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge. Circulația la locul accidentului rutier s-a desfășurat alternativ pe un singur sens timp de 40 de minute. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, adaugă IPJ Maramureș.
Marcel ȘERBAN