BAIA MARE. Polițist aflat în timpul liber, a prins doi hoți

Un polițist din Baia Mare a reușit să rezolve un caz de furt, în timp ce se afla în timpul liber. Mai exact, autoritățile au fost alertate ieri, în jurul orei 13.00, cu privire la producerea unui furt, în urma căruia au fost sustrase o bicicletă si o trotinetă din subsolul unui imobil de pe bulevardul Republicii, iar ulterior, persoanele bănuite de comiterea faptei le-au abandonat în alt loc.

”Operativitatea comisarului de poliție Ardelean Cristian, aflat în timpul liber, a dus la prinderea celor două persoane bănuite de comiterea faptei, care s-au reîntors la fața locului, fiind recunoscute de polițist în urma vizionării camerelor de supraveghere.

Bunurile au fost recuperate și restituite persoanelor vătămate, iar polițiștii continuă cercetările în dosarul penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat”, arată IPJ Maramureș.

Doi tineri cu vârste de 18 și 19 ani din Baia Mare, sunt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

 

Ana-Maria HOJDA

GlasulMM
GlasulMM