BAIA MARE. Sătmăreancă implicată în accident rutier pe Bulevardul Independenței

Polițiștii Biroului Rutier Maramureș au intervenit, ieri, 28 mai, la un accident rutier produs pe bulevardul Independenței din Baia Mare. Cercetările de la fața locului au stabilit că o sătmăreancă în vârstă de 43 de ani a condus un motociclu înspre Bulevardul Decebal, însă ajunsă la intersecția semaforizată cu strada Dimitrie Cantemir, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.

„Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale. De asemenea a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză, se efectuează cercetări pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, arată IPJ Maramureș.

Marcel ȘERBAN

dh
dh