BAIA MARE. Se vor face măsurători pentru zgomotul din trafic

În perioada următoare în Baia Mare zgomotul din trafic va fi măsurat permanent și astfel se vor putea stabili perioadele în care acesta depășește valorile normale.

Traficul intens nu numai că poluează aerul dar are efecte nocive asupra populației și din cauza zgomotului mare, mai ales la orele de vârf. Până acum, nu se știa exact la câți decibeli sunt supuși locuitorii din zonele aglomerate și dacă valorile respective depășesc limitele normale. Acest lucru urmează să se schimbe odată ce va fi gata harta de zgomot a Băii Mari. Atunci, traficul va fi monitorizat constant.

”Conform Legii 121 din 2019 privind zgomotul ambiental, hărțile de zgomot trebuiau realizate până în 30 iunie 2022. Dar având în vedere modificările legislative privind zgomotul ambiental care transpune legislația europeană, aceste hărți sunt în curs de elaborare. Problema care a apărut este timpul de determinare a zgomotului. Dacă în celălalt stas se realiza într-o oră, acum cu noile schimbări, determinarea zgomotului ambiental se realizează în 24 de ore. Având în vedere că trebuie să faci măsurători în mai multe puncte din aglomerarea Baia Mare s-a decalat timpul de realizare a acestei hărți”, a declarat Emilia Talpoș, directorul APM Maramureș.

Zgomotul mare ne afectează sănătatea

Tocmai pentru că s-a constatat că zgomotul ne afectează sănătatea, noile directive europene pun un mai mare accent pe acest aspect. Odată ce zgomotul ambiental va fi monitorizat timp de 24 de ore, automat datele adunate vor fim mult mai concludente. Acum, aceste monitorizări s-au realizat manual, și chiar și așa s-au raportat depășiri.

”Noi am avut o monitorizare a zgomotului, dar ca urmare a acestor schimbări legislative nu le mai realizăm. Urmează să achiziționăm prin PNRR o stație fixă de monitorizare a zgomotului. Cu aparatul pe care-l ai, manual, nu poți să stai 24 de ore, cum este noua procedură. Acea stație fixă de monitorizare va fi amplasată probabil tot în zona unde se află stația fixă de monitorizare a aerului sau dacă nu în alt loc, vom vedea. Când am făcut monitorizarea manual, aveam 35 de puncte de monitorizare, dar măsurătorile erau momentane. Am avut însă și așa depășiri ale valorilor normale din cauza traficului rutier”, a mai precizat Emilia Talpoș.

Ana-Maria HOJDA

Ana Maria Hojda
Ana Maria Hojda