BAIA MARE. Strada Europa va fi lărgită la patru benzi
Aleșii județeni s-au întrunit ieri în ședință ordinară, în cadrul căreia au votat o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea județului Maramureș.
Un proiect important adoptat a fost Acordul de parteneriat între Consiliul Județean Maramureș – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Municipiul Baia Mare prin care va fi realizat în integralitate (elaborare studiu de fezabilitate, proiectare și execuție) obiectivul de investiții “Drum de legătură la Drum expres Baia Mare – Satu Mare”.
Proiectul cuprinde reabilitarea și lărgirea la patru benzi a străzii Europa până în zona Italsofa, precum și realizarea unui pasaj suprateran peste calea ferată. Astfel, va fi realizat un drum de descărcare a traficului de pe Drumul expres Baia Mare – Satu Mare.
Acest drum va avea legătură și cu centura metropolitană, va prelua traficul și de pe acest tronson de drum, pentru ca traficul rutier să fie cât mai fluidizat.
“Toate proiectele pe care le realizăm au legătură între ele, astfel încât să asigurăm o dezvoltare durabilă, sustenabilă, care să corespundă nevoilor comunității și cetățenilor”, a conchis Ionel Bogdan, președintele administrației județene, în cadrul ședinței.
Studiul de Fezabilitate va fi finalizat în luna iulie 2023. Ulterior vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, iar după obținerea avizelor în CTE CNAIR va fi demarată procedura de licitație publică pentru proiectare și execuție. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene.
Ana-Maria HOJDA