BAIA MARE. Vezi studentele care râvnesc titlul de ”Miss Universitaria”

Emoție, eleganță și o atmosferă plină de glamour vor împânzi astăzi Teatrul Municipal Baia Mare începând cu ora 18, cu ocazia celei de-a XIII-a ediții a proiectului ”Miss Universitaria”. Evenimentul organizat de Liga Studenților ”Pintea Viteazul” se anunță a fi un spectacol incendiar, marcând tradiția și dedicarea echipei care a pregătit meticulos fiecare detaliu timp de patru luni.

”Miss Universitaria” nu este, însă, doar un concurs de frumusețe, ci și o oportunitate pentru a evidenția curajul, inteligența și carisma celor opt studente din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare înscrise în acest spectacol.

Fiecare participantă va trebui să impresioneze juriul și publicul prin probele de dans, originalitate, teatru, cultură generală și defilare, demonstrând că este demnă de titlul ”Miss Universitaria”.

Ediția cu numărul XIII propune o călătorie captivantă în lumea filmului, având ca temă centrală HOLLYWOOD. Spectatorii vor fi transportați prin diverse epoci, începând cu anii 20 și ajungând în cinematografia contemporană. Organizatorii promit un spectacol pe măsura așteptărilor, cu momente pline de strălucire și rafinament.

După desemnarea câștigătoarei, distracția va continua la Club Pasha, unde invitatul special, YNY Sebi, va întreține atmosfera pe parcursul unui after party memorabil.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica