BĂTAIE DE JOC. Sărbătoarea Castanelor 2023 nu va mai avea loc acum

Bătaie de joc la adresa băimărenilor și maramureșenilor care așteptau ediția din acest an a Sărbătorii Castanelor 2023. Surse din interiorul Primăriei Baia Mare au confirmat că ediția din acest an a evenimentului nu va mai avea loc în acest final de săptămână, weekend-ul 27-29 octombrie. Și cel mai probabil evenimentul nu va mai avea loc în acest an, spre nemulțumirea băimărenilor caare așteptau să își vadă artiștii preferați pe scenă.

Cine e de vină că nu avem Castaniadă în acest an? Nu știm. Primăria Baia Mare nu a ieșit cu nimic oficial în acest sens.

„Sărbătoarea orașului Baia Mare, care a avut loc an de an, cu bune și rele, cu excepția pandemiei, de data aceasta nu va avea loc….Oare cui ar trebui să-i mulțumim!??? Cert este că e o bătaie de joc la adresa cetățenilor acestui oraș. A câta oara oare și încă pentru cât timp?. Pe lângă faptul că a fost amânată nejustificat, iar într-un moment de euforie al edilului nostru iubit și priceput la toate, li s-a promis băimărenilor o sărbătoare ceva mai mică, prin centrul vechi din câte am inteles, și cu un expo flora devansată față de sărbătoare, ceea ce nu s-a mai întâmplat pâna acum, ei bine această sărbătoare nu va mai avea loc. O adevărată cacealma pentru noi, băimărenii. Poate asta merităm. Sper să învățăm și din această experienta ceva, iar la următoarele alegeri să știm să fim în stare să alegem ceea ce ne poate face sa evoluăm, ca oraș, ca comunitate. Dacă nu, degeaba vom vorbi pe la colturi și la o bere între prieteni, că orașul stă pe loc nu mai evoluează… Așa că….Atenție mare la viitoarele alegeri pentru postul de primar și nu numai”, spune M. S.

Marcel Șerban

dh
dh