BEC. Măsuri stricte pentru prevenirea fraudelor la vot în alegerile din 2024
Biroul Electoral Central (BEC) a emis Decizia nr. 97/D/2024, care stabilește măsurile ce trebuie luate în cazul în care Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot și de Prevenire a Votului Ilegal (SIMPV) semnalează că un alegător figurează deja ca votant la același scrutin.
Președintele biroului electoral al secției de votare este responsabil să informeze alegătorul despre sesizarea făcută de SIMPV și să îi comunice prevederile legale conform art. 387, alin. (1), lit. b) din Codul Penal, care sancționează votul multiplu cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Dacă alegătorul insistă să voteze, se inițiază o procedură complexă de verificare, ce implică contactarea altei secții de votare pentru confirmarea semnăturii din listele electorale.
În cazul în care secția de votare implicată este în străinătate, alegătorului i se permite votul doar după completarea și semnarea unei declarații speciale, în prezența președintelui biroului electoral și a operatorului SIMPV. Dacă se confirmă că alegătorul nu a votat deja, acesta își poate exercita dreptul de vot. În caz contrar, se va completa declarația prevăzută în decizia BEC pentru a preveni votul multiplu.