BISERICA MARAMUREȘEANĂ: Cea mai desăvârșită expresie a artei construcției în lemn
Maramureșul este un ținut reprezentativ pentru întreg spațiul românesc, este un loc unde se întâlnesc, într-o deplină armonie, credințele, tradițiile și expresiile lor culturale. Cea mai desăvârșită expresie a artei construcției în lemn este biserica maramureșeană, așezată în centrul satului, de obicei pe loc înalt, de unde domină, veghează și binecuvântează oamenii și natura.
Referindu-se la monumentele de arhitectură din Transilvania, Paul Petrescu constată că „meşteşugul şi arta pe care meşterii din Nordul Transilvaniei le-au pus în constituirea caselor şi a acareturilor se regăsesc şi la bisericile edificate de-a lungul multor veacuri de vestiţii meşteri. Se ştie că pe tot acest teritoriu se găsesc unele din cele mai interesante construcţii religioase de lemn nu numai din ţara noastră, ci din întreaga Europă. Bisericile din lemn maramureşene şi-au câştigat demult o faimă binemeritată atât în rândul specialiştilor, cât şi în cel al publicului larg din multe ţări ale lumii. Ele reprezintă fără îndoială una din culmile artei de a construi în lemn de pe continentul nostru. Pentru noi, aceste admirabile edificii prezintă un interes cu atât mai mare, cu cât ele se leagă nemijlocit de arta construcţiilor ţărăneşti româneşti, unitatea casei şi a bisericii, din punct de vedere arhitectonic, fiind o dovadă a marii vechimi a artei de a construi pe teritoriul românesc, lucru posibil numai în ţinuturi cu o străveche populaţie sedentară legată de pământul ei”.
Maramureșul a păstrat și conservat numeroase biserici de lemn, care de-a lungul veacurilor au avut un rol important în viața comunității. Ele au adunat și au păstrat cele mai valoroase colecții de carte veche, manuscrise și icoane pe lemn și pe sticlă; aici s-au adunat înțelepții satelor, aici au fost creștinați copiii, aici tinerii s-au căsătorit și tot aici au fost înmormântați moșii și strămoșii noștri.
Organizația Mondială de Protecție a Monumentelor Istorice (ICOMOS) consideră monumentele de arhitectură populară, inclusiv bisericile de lemn, o expresie a specificului poporului și a capacităților creatoare ale culturii unei țări. În semn de recunoaștere a valorii lor deosebite, opt dintre bisericile județului Maramureș au fost înscrise în anul 1999 pe lista patrimoniului universal UNESCO, una dintre acestea aflându-se sub jurisdicția Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, și anume, biserica din localitatea Șurdești.
Despre construcţiile bisericilor de lemn din Maramureş, profesorul Mihai Dăncuș spunea că „sunt expresia sintetică, rezultanta şi culmea geniului creator al oamenilor acestor
meleaguri”, și tot el denumește pentru prima dată bisericile maramureșene „biserici călătoare”4 datorită posibilității de a fi montate/demontate/transportate, ele devenind, în felul acesta, un element de identitate a Maramureșului, dar și a României în lume, fiind expresia de solidaritate şi frăţie întru credinţă şi neam a maramureşenilor din totdeauna şi de oriunde.
Din categoria „bisericilor călătoare”, amintim vechea biserică din Văleni (azi se păstrează doar câteva bârne şi locul), care a venit aici din Cuhea lui Bogdan; biserica din Botiza a fost darul celor din Vişeul de Jos; prima biserică românească cunoscută la Sighet a fost una de lemn primită de la mănăstirea din Săcel şi așezată în centrul orașului, unde astăzi este biserica ucraineană; iar biserica-monument (de lemn) din Hoteni este darul fraților români din Slatina (din dreapta Tisei).
Dr. Mirela Ana Barz
Director, Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației
(Din lucrarea Biserici de lemn din Maramureș, editată de Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, Baia Mare, 2022, editor pr. George Nicoară)
