BNR. Rata inflației – în scădere
Rata anuală a inflației a continuat să se reducă în iunie 2024, coborând la 4,94 la sută, sub nivelul prognozat, de la 5,12 la sută în luna mai, ca urmare a scăderilor de dinamică consemnate de inflația de bază și de prețul combustibililor, contrabalansate parțial ca impact de creșterea prețului gazelor naturale, se arată într-un comunicat BNR.
Față de luna martie, rata anuală a inflației s-a redus în iunie mai mult decât s-a anticipat, diminuându-se cu 1,67 puncte procentuale (de la 6,61 la sută), în principal ca efect al ieftinirii substanțiale a energiei pe ansamblul trimestrului II, îndeosebi a gazelor naturale, sub influența modificărilor legislative aplicate începând cu luna aprilie, precum și pe fondul continuării scăderii dinamicii prețurilor alimentelor.
În același timp, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accelerat descreșterea în trimestrul II, inclusiv în raport cu previziunile, coborând la 5,7 la sută în iunie, de la 7,1 la sută în martie 2024. Decelerarea a avut ca determinanți și în acest interval efecte de bază dezinflaționiste și corecții descendente ale cotațiilor mărfurilor. Influențe suplimentare au decurs din scăderea dinamicii prețurilor importurilor și din reintrarea pe un trend ușor descrescător a așteptărilor inflaționiste pe termen scurt. În sens opus au acționat moderat majorările de costuri unitare cu forța de muncă consemnate în primele luni ale anului curent, transferate, cel puțin parțial, asupra unor prețuri de consum, inclusiv pe fondul unei cereri robuste de bunuri.
Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a scăzut la 5,3 la sută în iunie, de la 6,7 la sută în martie 2024. Totodată, rata medie anuală a inflației IPC sa redus la 7,2 la sută în iunie, de la 8,5 la sută în martie 2024. La rândul ei, rata medie anuală a inflației calculată pe baza IAPC a scăzut în iunie 2024 la 7,3 la sută, de la 8,3 la sută în martie 2024.