BORȘA-BOGDAN VODĂ. Doi bărbați reținuți și trei percheziții domiciliare

La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă, sprijiniți de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dragomirești și ai orașului Borșa, au organizat și executat o acțiune în sistem integrat în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, în special a infracțiunilor contra patrimoniului, a faptelor comise cu violenţă, a identificării persoanelor care au preocupări infracționale, precum și pentru prevenirea comiterii de accidente rutiere.

În cadrul activităților, polițiștii, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, au efectuat trei percheziții domiciliare, în orașul Borșa, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. La locațiile percheziționate a fost identificat și ridicat pentru continuarea cercetărilor un vehicul ATV, susceptibil că poate servi la probarea activității infracționale. Totodată, polițiștii a executat 3 mandate de aducere.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor pentru Acțiuni Speciale Maramureș, precum și al polițiștilor din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș. În baza probatoriului administrat în cauza penală, două persoane au fost reținute pentru 24 de ore, fiind introduce în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș.

Concomitent perchezițiilor, polițiștii au verificat și controlat peste 20 de vehicule și au legitimat 45 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.610 lei și a fost reținut un permis de conducere. Activitățile fac parte dintr-o serie de măsuri continue luate de I.P.J. Maramureș pentru creșterea climatului de siguranță și descurajarea activităților infracționale.

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului