BRANDURILE MARAMUREȘULUI. Într-o gospodărie țărănească de pe Valea Izei se confecționează oale din lut ca și pe vremea dacilor
Descoperirile arheologice dovedesc faptul că olăritul este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale speciei umane, care a apărut odată cu dezvoltarea unei economii bazată pe creșterea animalelor și perfecționarea tehnicilor agricole (începutul neoliticului, cca. 9.000 î.Hr). Două milenii mai târziu, olăritul este generalizat, însă roata este inventată abia în c. 3700 î.Hr. Această descoperire revoluționară a dus la apariția unei adevărate industrii ceramice, prin fabricarea „în serie” a oalelor de lut, cu ajutorul primei „mașinării” născocită de om – roata olarului.
Cert este că populația autohtonă dacică și-a dezvoltat un stil propriu, inconfundabil, atât în ceea ce privește forma, cât și decorațiunile și coloritul vaselor de ceramică. A fost, poate, nevoie de tehnologia romană pentru a desăvârși această artă a olăritului.
Două mii de ani mai târziu. România. Maramureș. Într-o localitate de pe Valea Izei (Săcel), într-o gospodărie țărănească tradițională, se confecționează într-un atelier rudimentar, obiecte de ceramică nesmălțuită roșie. Vasele meșterului prezintă caracteristici tehnice și estetice de factură dacică, fiind arse într-un cuptor de tip roman, vechi de circa 300 de ani. Ultimul din Maramureșul istoric.
Au mai existat importante centre de olărit în Bârsana, Bogdan Vodă, Dragomirești, Ieud, precum și la Vișeu de Sus și Sighet. În celelalte regiuni, se produceau obiecte de ceramică la Târgu Lăpuș, Lăpușu Românesc, Dămăcușeni, Berința, Baia-Sprie și Baia Mare.
În opinia specialiștilor, ceramica de Săcel „ocupă un loc unic în ansamblul centrelor producătoare de ceramică din țara noastră”, nu atât prin faptul că este „arsă la roșu”, cât prin tehnicile de decorare – prin lustruire și prin pictare: „Atrage atenția în mod deosebit tehnica folosită în epoci îndepărtate ale istoriei – La Tene-ul dacic” (Florea Bobu Florescu, 1963).
Lutul este extras de la o adâncime de 10 m, dintr-un loc numit Drovădeanu, folosindu-se o combinație de lut gras și lut roșu, pasta obținută devenind impermeabilă în urma tratamentelor ulterioare – arderea și lustruirea. Vopseaua folosită este obținută dintr-un pământ colorat natural, pe care meșterul îl pisează cu o lespede de piatră și îl înmoaie în apă.
Ornamentul pictat este format din linii orizontale („în șir”) și vălurite („în zimți”), uneori frântă până la unghi ascuțit, dispuse în partea superioară, la locul de întâlnire a torții, spre gura vasului.
După ce vasul se taie de pe „crâng” (partea superioară a roții olarului), suprafața exterioară a vasului este frecată cu „bghicașul” (o piatră albă de râu) pentru a-i da luciu și astupa porozitățile. Abia după câteva zile vasele sunt arse în cuptor preț de o zi și o noapte”.
De remarcat faptul că produsele obținute au, mai întâi de toate, un rol funcțional (pentru prepararea hranei, pentru păstrat laptele și apa, pentru transportul mâncării la câmp, etc.); doar turiștii achiziționează ceramica pictată ca elemente de decor, nebănuind chiar valențele terapeutice ale utilizării acestor produse în gastronomie.
Magia obiectelor de lut este firească, deoarece la alcătuirea lor și-au adus contribuția toate cele cinci elemente fundamentale: pământul din care s-a extras argila, apa cu ajutorul căreia olarul modelează lutul, vântul (aerul) care mângâie vasele, uscându-le înainte de a fi băgate în cuptor și focul care le calcinează. Al cincilea element, iubirea, e spiritul pe care olarul îl pune în fiecare vas în parte, pentru a „însufleți lutul roșu.”
Remember: Această combinație alchimică se bazează pe un stil decorativ dacic și o tehnologie romană. De 2000 de ani. În Maramureș. Într-o gospodărie țărănească de pe Valea Izei …
Dorin ȘTEF
