Bugetul municipiului Baia Mare, pe masa consilierilor locali

Consilierii locali din Baia Mare sunt convocați în ședință extraordinară vineri, 17 aprilie 2026, începând cu ora 09:00, în sala Europa din sediul primăriei.

Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de hotărâre cu impact major asupra dezvoltării municipiului, cel mai important fiind aprobarea bugetului general al municipiului Baia Mare pentru anul 2026.

Aleșii locali vor dezbate și o serie de investiții în infrastructură și mobilitate urbană, printre care:

  • aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor pentru proiectul „Realizarea Coridorului de Mobilitate Urbană Durabilă – Zona Centrul Istoric”;
  • modificarea unei hotărâri anterioare privind proiectul „Coridorul de Mobilitate Urbană Durabilă – Malul stâng al râului Săsar”, în urma optimizării traseului și actualizării indicatorilor tehnico-economici;
  • aprobarea indicatorilor și documentației tehnice pentru investiția „Modernizare și reabilitare tronson strada Victoriei – bulevardul Independenței”.

De asemenea, pe masa consilierilor se va afla și un proiect ce vizează domeniul educației, respectiv modificarea unei hotărâri privind darea în folosință gratuită a bunurilor achiziționate prin proiectul „Ecosistem Digital de educație și formare în Municipiul Baia Mare”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ședința se anunță una importantă, în condițiile în care deciziile adoptate vor influența atât direcțiile de dezvoltare ale orașului, cât și investițiile în infrastructură și educație pentru perioada următoare.

GlasulMM
GlasulMM