BULLYING. Elevi de clasa pregătitoare, terorizați de un coleg
Din păcate, cazurile de bullying în școlile din România sunt din ce în ce mai frecvente. Fenomenul este cu atât mai îngrijorător cu cât vârsta victimelor este din ce în ce mai mică.
O situație mai multe decât alarmantă a ieșit la iveală în municipiul Brașov. Majoritatea copiilor care studiază într-o clasă pregătitoare de la Şcoala Gimnazială nr. 11 susţin că, încă din primele zile de şcoală, au fost terorizaţi de unul dintre colegi, cu bătăi şi ameninţări.
„Copiii agresaţi sunt speriaţi şi au spus că nu mai vor să meargă la şcoală din cauza acestui coleg, iar cei cărora nu li s-a întâmplat nimic le este teamă că şi ei vor putea fi agresaţi în următoarele zile. Doresc ca prin această sesizare pe care v-am adresat-o să găsiţi cât mai repede şi cea mai bună soluţie pentru ca aceste violenţe să înceteze şi toţi copiii să meargă fericiţi la şcoală, nu cu frică că va urma încă o zi în care vor fi agresaţi fizic şi verbal de colegul lor”, se arată într-o sesizare adresată conducerii unităţii şcolare, care a fost trimisă şi presei locale.
Potrivit Agerpres, situaţia a fost sesizată săptămâna trecută conducerii unităţii şcolare, care nu ar fi luat nicio măsură şi, ca urmare, relatată pe reţelele sociale şi în presa locală.
„În urma apariţiei în mediul online a unor articole privind o situaţie semnalată la o şcoală gimnazială din municipiul Braşov, (…) la data de 29 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară Braşov s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Paralel cu desfăşurarea activităţilor poliţieneşti specifice în astfel de cazuri, s-a stabilit cu directorul unităţii de învăţământ ca luni, 2 octombrie, poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară să fie prezenţi la clasa din care fac parte elevii în cauză în vederea desfăşurării de activităţi de informare pentru asigurarea unui climat şcolar sigur”, a transmis, luni dimineaţă, IPJ Braşov.
Mihai ROMAN
foto ilustrativ