CABINETUL DE PSIHOLOGIE. Repere emoţionale

Ai trăit vreodată senzaţia de a te afla într-un punct din care să îţi doreşti să pleci fără a avea însă un reper? Să vrei să păşeşti, iar sub tine să simţi un mare gol? Să te simţi într-o mişcare haotică, să acuzi lipsa unei direcţii şi să te întrebi mereu: stânga sau dreapta?

Ai simţit vreodată că îţi doreşti să creşti, să evoluezi, să îţi depăşeşti limitele dar să nu ştii de unde să începi şi ce instrumente îţi sunt necesare pentru a materializa? Te-ai simţit vreodată într-atât de pierdut încât ai ales mulţimea doar pentru că nu ştiai pe unde să o apuci de unul singur?

Care îţi sunt reperele? Pe ce se bazează principiile şi valorile tale? Ce primează pentru tine? În ce anume crezi? Care îţi sunt obiceiurile? Cât ai luat din ceea ce viaţa ţi-a oferit? Ce anume ai cerut şi ce eşti dispus să dai în schimb? Cine ţi-a fost model? Cine ți-a spus că poţi? Cine ţi-a spus că nu poţi? Pe cine ai ales să crezi?

Cu toţii preluăm anumite amprente din mediul înconjurător, motiv pentru care este absolut necesar să fim atenţi la ceea ce alegem să ne expunem şi care sunt acele persoane alături de care ne petrecem timpul (dacă acesta este unul realmente investit sau doar consumat) şi care vor avea implicit o influenţă notabilă asupra noastră.

Se întâmplă ca uneori să asimilăm atât de multe din ceea ce sub o formă sau alta nu ne aparţine şi nu corespunde cu noi, încât nu mai ştim cine suntem, ce ne dorim şi care mai este sensul nostru. Ajungem să trăim experienţe de care mereu am fugit, să împrumutăm comportamente pe care mereu le-am desconsiderat, să verbalizăm despre aspecte în care nu credem, să ne găsim lipsiţi de repere. Să blamăm neşansa, să rămânem focusaţi pe pierdere şi nu pe oportunităţi, iar în cele din urmă să abandonăm în loc să confruntăm.

Deseori recurgem în a externaliza vina asupra celorlalţi deorece reprezintă demersul mai facil pe termen scurt şi care ne îndepărtează astfel în a privi asupra nostră cu responsabilitatea necesară celor petrecute. Atunci când admitem şi participarea noastră în ceva ce spunem noi că ne-a provocat suferinţă, ne aşează diferit în faţa situaţiei, ne obligă să ne evaluăm realist şi să modificăm anumite acte pe care noi le-am manifestat, ceea ce nu ne este deloc confortabil, dar necesar. Şi atunci poate alegem stagnăm în poziţia de victimă menţinându-ne impermeabili în faţa unor acţiuni care se cer diferite din partea noastră.

Refuzăm să analizăm cele întâmplate ca implicându-ne atât pe noi înşine cât şi pe celălalt, transferând partea de vină doar în direcţia opusă (esenţa nu este să cuantificăm vina, scopul se rezumă în a fi conştienţi şi autentici în ceea ce ne implică direct, astfel devenind un prilej de a învăţa şi de a deveni mai buni în urma unor conflicte inerente). Astfel încât, ne construim singuri un script despre noi şi ceea ce trăim, experimentăm- (prin care deseori ne autosabotăm), iar în lipsa unor repere sănătoase, ajungem să îl traducem în act, să rulăm conform scenariului nostru mental.

Tu ce rol îţi doreşti să împlineşti în povestea ta de viaţă? Care ar putea să îţi fie reperele care să te ajute să te defineşti, să ajungi la tine? Şi dacă nu identifici unele, ai fi dispus să le construieşti?

Alexandra MARCU, Psiholog clinician

GlasulMM
GlasulMM