
CALENDAR. Au început cursurile anului școlar 2024-2025
Cursurile anului școlar 2024-2025 au început astăzi, iar primul modul de cursuri durează până pe 25 octombrie, când toți elevii intră în prima vacanță, de o săptămână, fosta tradițională vacanță de toamnă pentru elevii de ciclu primar. Cursurile durează 36 de săptămâni, până pe 21 iunie 2025.
Organizarea anului școlar pentru elevi și profesori este pe module/ intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt 5 module, despărțite de 5 vacanțe. Conform structurii anului școlar, programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară până pe 30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.
Structura anului școlar 2024-2025 pe scurt:
Intervale de cursuri:
- de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
- de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
- de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/ reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
- de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Intervale de vacanță:
- de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
- de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025
- o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025;
- de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
- de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.








