Campanie națională lansată la Sighet

Campania națională „Preocupare pentru bunăstare” a debutat la Sighetu Marmației. Întâlnirea mai multor specialiști din educație, sănătate și cultură cu tinerii din comunitatea noastră a avut loc într-un cadru cu adevărat special, la „Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul”.

„Despre prioritizarea nevoilor fizice, medicale, socio-emoționale și educaționale ale tinerilor au vorbit: dr. Emilian Imbri – fost manager al Spitalului ”Victor Babeș” din București, prof. dr. Mariana Voinea – membru CCPP, prof. univ. dr. Adrian Roșan – psihoterapeut UBB Cluj Napoca, prof. psiholog dr. Antoneta Bolchiș – secretar de stat la Ministerul Educației. Extrem de apreciată de tinerii prezenți în sală a fost întâlnirea cu actrița Andrea Roxana Filip, fondator al Școlii de Teatru „DreamBoutique” – asistent univ drd. la UNATC”, descrie Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației.

”Am pornit de la Sighetu Marmației, Maramureș. Ne îndreptam spre Târgu Mureș, la invitația domnului inspector școlar general. A treia oprire: Brăila, la invitația domnului prefect al județului Brăila. Campania „Preocupare pentru bunăstare” atinge mai multe aspecte: Educație: Informarea și educarea participanților despre importanța stării de bine și a strategiilor de îmbunătățirea acesteia; Dezvoltare personală: Organizarea de activități cum ar fi jocuri și exerciții teatrale, actorie și improvizație, dar și exerciții de relaxare; Conectare socială: Promovarea conectării sociale prin evenimente comunitare sau grupuri de susținere, dar și evidențierea dezavantajelor utilizării fără control a rețelelor sociale; Accesibilitate: Asigurarea accesibilității serviciilor de sănătate fizică sau mintală pentru toți cei care au nevoie; Colaborare: Lucrul împreună cu organizații comunitare, instituții de învățământ și alți parteneri pentru a aduce o STARE BUNĂ în viața elevilor”, explică psih. dr. Antoaneta Bolchiș, secretar de stat în Ministerul Educației.

mg
mg