CAND ÎNCALCI LEGEA – Băimărean dat de gol în fața polițiștilor de comportamentul său suspect
Sunt și printre noi oameni care se pierd cu firea atunci cand se întalnesc cu polițiștii. Asta în cazul în care au ceva de ascuns. În timp ce polițiștii Biroului de Ordine Publică se aflau în serviciul de patrulare au observat, zilele trecute, în fața unui centru comercial de pe bulevardul Regele Mihai I, un bărbat care prezenta un comportament suspect, motiv pentru care a fost legitimat, constatând faptul că are 50 de ani și este din Baia Mare.
„S-a procedat la efectuarea controlului corporal al acestuia, moment în care au fost găsite asupra sa mai multe cutii de articole pirotehnice din categoriile P1 și F2. Bărbatul a fost condus la Sediul Poliției Municipiului Baia Mare, în vederea audierii. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că articolele pirotehnice deținute în momentul controlului corporal au fost achiziționate pentru utilizarea personală”, a anunțat IPJ Maramureș.
Marcel Șerban
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea oricăror operațiuni cu articole pirotehnice.