
CAS MARAMUREȘ. Contract cu spitalul nou din județ, dedicat îngrijirilor paliative
Oficialii CAS Maramureș spun că, anul acesta, au reușit să atragă în sistem, 30 de furnizori de servicii medicale noi, în comparație cu anul precedent. Modificările legislative au permis inclusiv unei unități spitalicești din Vișeu de Jos să încheie contract cu casa, pe partea de îngrijiri paliative. Acest segment este încă deficitar la nivelul județului nostru, cu toate că se constată o îmbunătățire de la an la an.
Președintele CAS Maramureș, Carmen Prodan, a subliniat și o serie de modificări importante privind serviciile medicale de prevenție oferite de medicii de familie și faptul că se dorește încurajarea de consulturi și investigații înainte ca pacienții să se îmbolnăvească.
”Pe parcursul lunii iunie s-a derulat procesul de contractare și am reușit să atragem în sistem un număr de 30 de furnizori noi. Acest lucru este explicat și prin modificările legislative care au intervenit pentru semestrul II al acestui an, ce presupune o majorare semnificativă a tarifelor pentru toate segmentele asistenței medicale, în jur de 15%, o dezvoltare fără precedent a pachetului de servicii de bază.
În mod deosebit pe partea de asistență medicală spitalicească – spitalizarea de zi, faptul că paturile de îngrijiri paliative nu mai intră în numărul de paturi contractabile parte, a planului național de paturi la nivel național, ceea ne-a permis să includem în contract un spital nou în zona Vișeului de Jos, dedicat îngrijirilor paliative.
Pe partea de medicină primară se pune un accent deosebit pe partea de prevenție și o dezvoltare fără precedent a detalierii serviciilor de care pot beneficia asigurații în cadrul consultațiilor de prevenție. S-a constatat că adresabilitatea nu este la nivelul așteptătorilor cu toate modificările legislative adaptate, inclusiv în cea ce privește un pachet de investigații paraclinice dedicat pentru fiecare risc asociat tipurilor de consultații pentru identificarea bolilor cu risc. S-a apreciat că de la anul să se treacă și pe plata de performanță la medicii de familie, să fie un element motivant în a-și atrage pacienții și să schimbăm comportamentul referitor la activitatea de prevenție”, a declarat Carmen Prodan, președintele CAS Maramureș.
Ana-Maria HOJDA








