CCR. Legea pensiilor speciale, retrimisă în Parlament

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu.

„Curtea a reţinut că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. Securitatea juridică cere şi impune o protecţie a garanţiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare. Curtea a mai observat că partea necontributivă a pensiei de serviciu poate face parte unei impozitări distincte faţă de partea sa contributivă, condiţionat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincţie. Legea criticată introduce astfel o impozitare, însă nu stabileşte cu claritate baza de impunere, ceea ce este contract exigenţelor de calitate a legii”, a declarat președintele CCR, Marian Enache

Mihai ROMAN

cm
cm