Ce prostii mai fac șoferii în Baia Mare. Amenzi de la Poliția Locală

În fiecare săptămână, Poliția Locală Baia Mare aplică amenzi șoferilor care sunt prinși circulând pe un drum cu acces interzis, care au lăsat mașina în parcarea publică fără a avea tichet de parcare valabil sau pe cei care blochează cu mașina parcată accesul în locuințe sau curțile oamenilor.

Numai în ultima săptămână am avut 91 de contravenții aplicate privind încălcarea dispozițiilor prevăzute de OUG 195/2002, respectiv RA.OUG.nr.195/2002 în valoare de 17.690 lei privind codul rutier, pentru săvărșirea unor fapte precum „circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis”, „se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului ,,Oprirea interzisă”, ”se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte si după acestea”.

Au mai fost aplicate menzi pentru fapte precum „se interzice oprirea voluntară a autovehiculelor în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și zonele de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției, „se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise, „se interzice oprirea staționarea voluntară a vehiculelor în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea”.

Tot în perioada amintită au mai fost aplicate 27 de contravenții la HCL.nr.251/2012 în valoare de 4.000 lei pentru săvârșirea următoarelor fapte: „operațiunea de blocare/ridicare se realizează asupra autovehiculelor și vehiculelor de orice fel staționate neregulamentar pe domeniul public și /sau privat de pe raza Municipiului Baia Mare, inclusiv drumurile publice în una din următoarele situații: în locurile special amenajate autovehiculelor pentru persoanele cu handicap și în alte locuri de parcare rezervată, se supun blocării/ ridicării autovehiculele sau vehiculele de orice fel care blochează sau limitează accesul pe căile de acces-intrări/ieșiri –în instituțiile publice, școli, biserici, spitale, parcări, garaje, piețe, târguri, oboare, precum și pe proprietățile alăturate drumurilor publice”.

Nu în ultimul rând, am avut 2 contravenții la Legea nr.448/2006, în valoare de 5000 lei, pentru săvârsirea următoarei fapte: „parcarea altor mijloace de transport, pe locurile de parcare adaptate,rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoanele cu handicap,cu amendă de la 2000-10.000 lei”.

Marcel ȘERBAN

dh
dh