CLASAMENTUL PARLAMENTARILOR DE MARAMUREȘ după numărul luărilor de cuvânt (I)

Cine ne reprezintă în Parlament. La alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, în Circumscipția electorală Maramureș au fost aleși 7 deputați și 3 senatori: Camera Deputaților: Ionel Bogdan (PNL), Crina Chilat (PSD), Daniel Ciornei (AUR), Brian Cristian (USR), Lucian Morar (PSD), Brigitta Zahoranszki (UDMR), Călin Groza (POT); Senat: Cristian Niculescu Tâgârlaș (PNL), Sorin Vlașin (PSD), Costache Chertif (AUR).

Ce face un parlamentar. Întrebarea legitimă care îi preocupă pe românii cu drept de vot se referă la obiectul de activitate a aleșilor din Legislativ. Cu alte cuvinte, în ce mod își consumă timpul lor prețios, la locul de muncă, oamenii care fac legile în țara asta?

Fără să intrăm în detalii care vizează fișa lor de post, putem spune că un parlamentar inițiază proiecte de legi, însă în cele mai multe cazuri, contrasemnează inițiative legislative care aparțin altor colegi (în puține cazuri, parlamentarii de Maramureș ajung să elaboreze singuri un proiect de lege care, în final, după multe bătălii în comisii și în plen, ajunge să fie votat și promulgat); adresează întrebări și interpelări de regulă membrilor Guvernului sau altor instituții ale statului; iau cuvântul în plen, la dezbaterile asupra proiectelor de lege (dar aici e dificil, pentru că fiecare partid are un timp limitat de microfon); își exprimă votul în plen; participă la ședințele comisiilor permanente din care fac parte; desfășoară activitate în teritoriu, în speță, audiențe la biroul parlamentar.

Numărul luărilor de cuvânt. În acest prim episod din serialul dedicat, de Glasul Maramureșului, activității parlamentarilor din județul nostru, în primul an de mandat, am întocmit un clasament după numărul luărilor de cuvânt. Trebuie să facem mențiunea că activitatea parlamentară începe cu depunerea jurământului, un text standard și obligatoriu, care e socotită luare de cuvânt. Restul, sunt voluntare și denotă voința parlamentarului de a-și face auzită vocea în plenului forului legislativ. Din păcate, trei parlamentari (Crina Chilat, Lucian Morar și Călin Groza) s-au dovedit a fi extrem de tăcuți, în afară de depunerea jurământului, iar doi (Brigitta Zahoranszki și Sorin Vlașin) au fiecare o singură intervenție, în afară de jurământ. În fruntea clasamentului sunt doi parlamentari (Brian Cristian, Cristian Niculescu Țâgârlaș) aflați deja la al doilea mandat, hârșiți în lupta de idei pe baricadele Parlamentului.

Pe site-ul Camerei Deputaților e trecut și timpul total al intervențiilor, în schimb Camera Superioară nu oferă această informație prețioasă și relevantă.

1.Brian Cristian (deputat USR de Maramureș)

Număr luări de cuvânt în plen = 38; Timp total = 24 min și 18 secunde

2.Cristian Niculescu Tâgârlaș (senator PNL de Maramureș)

Număr luări de cuvânt în plen = 27 (în 59 de ședințe)

3.Daniel Ciornei (deputat AUR de Maramureș)

Număr luări de cuvânt în plen = 12; Timp total = 14 min și 29 de secunde

4.Ionel Bogdan (deputat PNL de Maramureș)

Număr luări de cuvânt în plen = 5; Timp total = 3 min și 59 de secunde

5.Costache Chertif (senator AUR de Maramureș)

Număr luări de cuvânt în plen = 4 (în 59 de ședințe)

6.Brigitta Zahoranszki (deputat UDMR de Maramureș)

Număr luări de cuvânt în plen = 2 (depunerea jurământului + 1); Timp total = 1 min și 29 de secunde

7.Sorin Vlașin (senator PSD de Maramureș)

Număr luări de cuvânt în plen = 2 (în 59 de ședințe)

 8.Crina Chilat (deputat PSD de Maramureș)

Număr luări de cuvânt în plen =  1 (depunerea jurământului); Timp total = (necontabilizat; jurământul e un text standard și e obligatoriu pentru toți parlamentarii);

 9.Lucian Morar (deputat PSD de Maramureș)

Număr luări de cuvânt în plen = 1 (depunerea jurământului); Timp total = (necontabilizat; jurământul e un text standard și e obligatoriu pentru toți parlamentarii);

 10.Călin Groza (deputat POT de Maramureș)

Număr luări de cuvânt în plen = 1 (depunerea jurământului); Timp total = (necontabilizat; jurământul e un text standard și e obligatoriu pentru toți parlamentarii);

 Veniturile și privilegiile parlamentarilor activi. Un parlamentar român are un salar de circa 2.000 de euro pe lună. Mai exact, salariul de bază pentru senatori și deputați este de 18.720 de lei brut pe lună, adică aproape 11.000 de lei net. În plus, aleșii poporului beneficiază de sume forfetare, adică banii primiți pentru cheltuielile lunare cu cabinetele parlamentare (cazare, masă sau amenajarea biroului), care se ridică la 35.500 de lei/lună și doar jumătate trebuie justificată. Diurna unui parlamentar român este de 400 lei/zi. De asemenea, primesc telefon de serviciu cu abonament. Transportul este gratuit – aleșii pot călători gratuit cu trenurile CFR în perioada mandatului și mai beneficiază de un zbor gratuit dus-întors pe săptămână, la cel mai apropiat aeroport de circumscripția lor.

Concluziile vă aparțin. Nu vă rămâne decât să raportați numărul luărilor de cuvânt din ultimele nouă luni (e drept, a fost și o vacanță parlamentară) la sumele lunare pe care le încasează aleșii noștri.

(Situație înregistrată la data de 10 septembrie 2025, pe site-ul oficial al Camerei Deputaților, respectiv pe site-ul oficial la Senatului)

 Dorin Ștef

 

 

 

GlasulMM
GlasulMM