COSTEL PÎRVĂNOIU, candidatul AUR la Primăria Municipiului Baia Mare: ”Trebuie să ne strângem mâinile și să facem împreună lucruri bune pentru băimăreni” (I)

S-a îndrăgostit de Maramureș după ce s-a îndrăgostit de actuala sa soție, dr. Margareta Pîrvănoiu, un medic neonatolog apreciat și iubit de copii și părinți, deopotrivă. Apoi, s-a stabilit aici, în urmă cu peste 30 de ani, unde s-a armonizat perfect în spațiul maramureșean. Mai mult, s-a evidențiat prin inițiative antreprenoriale benefice pentru comunitate locală și a pus suflet, alături de soția sa, în proiecte caritabile ce au impresionat băimărenii și maramureșenii. Experiența și, mai ales, dorința de a transforma în bine orașul în care trăim l-au determinat pe COSTEL PÎRVĂNOIU să candideze pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare. Alături de echipa sa de AUR, Costel Pîrvănoiu este convins că va face treabă excelentă pentru băimăreni. Programul de guvernare al partidului, gândit special pentru mandatul 2024-2028, este unul realist și va aduce soluțiile optime pentru a rezolva rapid și eficient problemele cu care se confruntă cetățenii acestui oraș în prezent. Mai mult, viziunea programului de guvernare este una practică, aplicată la nevoile de viitor ale băimărenilor.

”Am luat-o de la zero. Aș face și mâine la fel, fără regrete”

Reporter: Domnule Pîrvănoiu, sunteți candidat al partidului AUR la Primăria Municipiului Baia Mare, însă băimărenii doresc să vă cunoască mai bine. Ce destin v-a adus înspre Baia Mare?

Costel PÎRVĂNOIU, candidatul AUR la Primăria Municipiului Baia Mare: Am prins drag de Maramureș după ce am prins drag de o maramureșeancă (râde, n.r.). Pe soția mea am cunoscut-o la facultate, în București, și am urmat-o, apoi, în Maramureș, respectiv în Baia Mare. La momentul acela, deși aveam afaceri în București – o firmă de construcții, o firmă de imobiliare – la care am renunțat, nu regret niciun pas cu toate că, dacă rămâneam acolo, probabil ajungeam în topul oamenilor de afaceri, așa cum se prevestea la momentul respectiv. Am venit aici, în Maramureș, în Baia Mare, și am luat-o de la zero. Aș face și mâine la fel, fără regrete. Iubesc Maramureșul și, astăzi, mă consider maramureșean.

R.: De-a lungul acestor ani, într-o elegantă discreție am putea spune, v-ați angajat în varii proiecte benefice pentru municipiul Baia Mare, atât în domeniul de business, cât și în cel civic, filantropic ori politic. Ce vă inspiră să duceți la bun sfârșit astfel de inițiative?

Costel PÎRVĂNOI: În 2000 am creat, în Baia Mare, o societate verde pentru colectarea deșeurilor. La momentul acela, nicio firmă din Baia Mare nu colecta deșeurile de hârtie și carton, iar inițiativa mea a atras atenția chiar și a presei de atunci. În paralel, prin prisma soției mele, care este medic neonatolog foarte cunoscut, m-am implicat în crearea unei societăți de ajutorare a copiilor născuți prematur. Cât privește domeniul politic, întotdeauna am avut încredere în oameni; poate și pentru faptul că tatăl meu a decedat când eu eram mic copil și, mai mereu, l-am căutat în orice om pe care l-am întâlnit. Au fost și dezamăgiri, dar părerile de rău sunt trecătoare.

(va urma)

GlasulMM
GlasulMM